Noutaţi

Noutaţi (347)

 

După contactul cu bogatul mediu natural și cultural-tradițional al Peștișaniului, cei 12 artiști plastici și scriitori participanți la Tabăra ”Cuvânt, Lumină și Culoare” - Florin Gheorghiu, Iliana Gheorghiu, Petre Birău, Costel Dobrițescu, Mihai Plăveți, Ștefan Strâmtu, Mihaela Albu, Nicoleta Crăete, Mircea Pospai, Petrișor Militaru, Ioana Toloargă, Diana-Nicoleta Țaiga-Bocșe și-au concentrat inspirația creatoare în lucrările de pictură și rostirile lirice. Creațiile realizate în acest răstimp au avut un prim contact cu publicul în dimineața unei frumoase zile de sâmbătă sub auspiciile sărbătorii tradiționale a Nașterii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, dar mai ales cu ocazia inaugurării Căminului cultural din Brădiceni, eveniment cu implicații majore în viața culturală a Peștișaniului, aspect reliefat și de numărul mare al spectatorilor în cocheta sală de spectacole a căminului cultural. Definitivarea proiectului se va realiza prin editarea unui Album ce va conține culoarea și cuvântul creațiilor ca un mesaj roditor de lumină în gândul și în inima celor ce vor dori să afle despre valorile și frumusețile Gorjului, despre matricea spirituală din care a pornit pe drumul afirmării artistice genialul sculptor Constantin Brâncuși, dinspre Acasa Infinitului.

Tabăra de creaţie plastică şi literară va avea loc, în perioada 2 – 7 septembrie la Peştişani. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Gorj, Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj, Primăria Peștișani în colaborare cu Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Proiectul cultural denumit ”Cuvânt, Lumină, Culoare” are ca scop contribuția la valorificarea patrimoniului cultural creativ local și județean gorjean prin: – dezvoltarea de forme inovative de promovare a patrimoniului cultural gorjean pe baza dialogului dintre literatură și arte;  – stimularea creativilor (scriitori, artiști etc) prin expunerea la patrimoniul cultural local; – susținerea dezvoltării de produse culturale care să contribuie la promovarea turistică a județului.

Sunday, 01 September 2019 07:56

LANSARE DE CARTE ȘI EXPOZIȚIE - VIOREL SURDOIU

Written by

Lansare de carte OMILIILE TOAMNEI și și vernisajul expoziției de pictură și grafică METAFOR(M)E, 22 august 2019, la MANSARTA Biblioteca Județeană ”Chrostian Tell” Gorj. 

Expoziția poate sa fie vizitată până în data de 6 septembrie 2019

Sunday, 25 August 2019 08:19

Al doilea an de succes al BIBLIOTECII DIN PARC

Written by

Timp de aproape două luni, iulie și august 2019, serialul Bibliotecii din parc a tinut capul de afiș în preferințele copiilor din Târgu Jiu. Evenimentul a fost creat de Centrul de Informare ”Europe Direct Gorj” și Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj și desfășurat în Parcul Central din Târgu Jiu cu ajutorul excelent al voluntarilor CIED Gorj și cu participarea instructoarei internaționale de Zumba, Ricarda Filip-Radulescu, a artistei Adriana Vasile și a Biroul de Analiză și Prevenire din cadrul IPJ. Jocurile atragătoare, desenul și pictura, crafting-ul, minunatele cărți pentru copii și nu în ultimul rând boxa cu melodiile copilăriei care stârnea pofta de dans si celor care abia au în vățat să mergă, toate aceste atracții au reușit să adune în spațiul destinat atelierelor mulțime de copii, părinți și bunici într-o vacanță de neuitat.

La revedere, așadar ne reîntâlnim la anul!

 

Monday, 12 August 2019 14:28

ZI DE ZI DE ZI DE VARĂ, BIBLIOTECA DIN PARC

Written by

 AȘA A ÎNCEPUT POVESTEA...

Tuesday, 30 July 2019 11:57

Expoziție KEBER - 122

Written by

Născut în 30 iulie 1897 la Târgu- Jiu, pictorul Iosif Keber provine dintr-o familie originară din Trier (Flandra), care a emigrat în Transilvania ăn prima jumătate a sec. al XVIII-lea. Keber a făcut din arta frescei, al cărui secret de pregătire îl deținea, o preocupare materializată în mii de metri pătrați de pictură bisericească realizată începând cu anul 1923, la 25 catedrale și biserici din țară și din străinătate (catapeteasma Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim și panourile Bisericii Ortodoxe din Munchen).

Pentru promovarea picturii ”al fresco” și pentru calitatea de membru al Comisiei de pictură a Patrirhiei Române, la 20 iulie 1988, lui Iosif Keber i-a fost conferită distincția de merit ”Crucea Patriarhală pentru mireni”.

Cu ocazia împlinirii a 122 de ani de la nașterea artistului, Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj a organizat o expoziție în sala de la mansarda nou construita, MANSARTA, cu un mic număr dintre lucrările aflate în colecția Secției de artă/ Casa memorială Iosif Keber, care începând cu luna august intră în etapa de renovare. 

MANSARTA (spațiul de conferințe și expoziții al Bibliotecii Județene ”Christain Tell” Gorj)
la prima înfățișare către public spre vedere si folosință.

Întâlnire în cadrul Festivalului StreetArt Târgu-Jiu care își propune promovarea culturii stradale și a dialogului ei cu comunitatea locală, precum și regenerarea spațiului urban, prin intermediul artei.

Thursday, 11 July 2019 13:14

”Școala de Reporteri SDG”

Written by

Fundația Progress

Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj

 

11.07.2019

COMUNICAT DE PRESĂ

”Școala de Reporteri SDG”

”Școala de reporteri SDG”, proiectul ce a avut ca scop motivarea și instruirea copiilor din mediul rural să realizeze și să promoveze conținut (audio, video, text) pentru comunitățile lor, a ajuns la final cu rezultate impresionante.

Partenerii care au susținut desfășurarea proiectului au fost bibliotecarii din cele 25 de biblioteci implicate. Fiecare club a fost alcătuit dintr-un bibliotecar și doi reporteri. 

În cele 3 luni de desfășurare, copiii au avut de rezolvat 6 provocări, ce au vizat cele 17 Obiective Globale incluse de ONU pe agenda 2030. Tinerii reporteri au realizat primul lor articol, primul video, primul vlog, primul podcast și primul lor eveniment, toate fiind în legătură cu Obiectivele Globale.

Proiectul a fost implementat în 4 județe ale țării (Sălaj, Gorj, Neamț și Vrancea), unde 50 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au învățat pe parcursul a 3 luni să creeze conținut (audio, video, text) pentru comunitățile lor. Aceștia au realizat peste 40 de podcast-uri prin care au promovat Obiectivul Global 13 - Schimbări climatice, peste 20 de video-uri prin care au promovat Obiectivul Global 4 - educație de calitate, 19 evenimente la care au avut peste 400 de invitați și au creat provocări de tip vlog la care au adunat peste 50000 de vizualizări. Mai multe detalii despre materialele create de aceștia găsiți pe pagina web a proiectului: http://scoaladereporteri.progressfoundation.ro/

Participanții din județul Gorj au fost 13 copii susținuți de doamnele bibliotecare de la bibliotecile publice din Bărbătești, Jupânești, Turburea, Țânțăreni, Țicleni și Vladimir: Roșu Ioana, Sîrbu Adela, Bogdan Anișoara, Ionescu Iuliana, Vârdarie Adriana și Bocai Anișoara.

Fiecare copil din România merită să aibă o oportunitate prin care să înțeleagă cum poate să producă o schimbare în comunitate. Iar noi putem să oferim această șansă prin proiectele pe care le implementăm și creăm pentru generația nouă. “Școala de reporteri SDG” este un proiect unic în România. 50 de copii din 4 județe cercetează, scriu, creează conținut prin care promovează Obiectivele Globale. Discursul lor este îmbunătățit, au

argumente și întrebări noi.Alin-Gabriel Grămescu, manager proiect Școala de Reporteri SDG.

https://www.facebook.com/progressfoundation.ro/videos/351324662213658/

https://www.facebook.com/progressfoundation.ro/videos/347407739256085/

Proiectul „Towards open, fair and sustainable Europe in the world - EU Presidency Project 2019-2021 este co-finanțat de Uniunea Europeană și implementat de organizația FINGO din Finlanda, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare - FOND (România), platforma CROSOL (Croația) și Confederația Europeană de ONG-uri pentru dezvoltare - CONCORD.

Despre Fundatia Progress

Fundația Progress este o organizație neguvernamentală înființată în 2002 la Bistrița (județul Bistrița-Năsăud) ce pilotează inițiative locale în domeniul educației/formării, (e-) incluziunii și dezvoltării comunitare pe care le scalează apoi, la nivel național, drept bune practici, inovatoare și de impact, folosind bibliotecile publice ca hub-uri (puncte focale) de învățare pe tot parcursul vieții și centre de inovație socială pentru a ajunge la orice grup social, în special la cele marginale. Fundația Progress continuă dezvoltarea competențelor bibliotecarilor și diversificarea serviciilor pentru comunitate ale rețelei de biblioteci publice realizată de programul național Biblionet, finanțat între 2009 și 2016 de către Fundația Bill și Melinda Gates. 

Alin-Gabriel Grămescu

manager proiect Școala de Reporteri SDG.

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 Cursul de limba engleză pentru seniorii de peste 50 de ani, organizat de Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj și Centrul de informare EUROPE DIRECT Gorj, a luat starul și anul acesta (2019) la 1 iulie. Inițiate în 2013, lecțiile de engleză predate de voluntarii de la CIED Gorj s-au bucurat de fiecare dată de succes, chiar dacă protagoniștii se aflau în perspective diferite - seniorii transformați în elevi și elevii transformați în profesori. 

Faptul că la orice vîrstă poți sa înveți lucruri noi este demonstrat cu prisosință prin aceste cursuri de inițiere în folosirea unei limbi străine, an de an în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene cuvântul TELL a avut două semnificații. 

Page 1 of 25

Visitors Counter

1191715
TodayToday97
YesterdayYesterday2497
This_WeekThis_Week6343
This_MonthThis_Month33981
All_DaysAll_Days1191715
Top