Noutaţi

Noutaţi (342)

Monday, 30 May 2016 09:35

INTERES DEOSEBIT PENTRU CARTE, LA BIBLIOTECĂ!!

Written by


Evenimentul editorial de vineri 27 mai a.c. desfășurat la Bibilioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj s-a produs alături de o numeroasă audiență. 
Subiectul lansării l-a constituit cartea "Carol I. Primul și cel mai mare Rege al românilor", cel de-al doilea volum din seria "Regii și Reginele noastre", coordonată la Curtea Veche Publishing de Adrian Cioroianu și ilustrată de Alexandra Măzgăreanu. 
Au participat, alături de Adrian Cioroianu, Elena Roată, profesor la Colegiul Național "Tudor Vladimirescu", Marius Badea, profesor de istorie, Olimpia Bratu, manager al Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj și prof. univ. dr. Dorel Dumitru Chiriţescu. 
Volumul este dedicat tinerilor cititori și relatează traseul Regelui Carol I din vremea în care era un tânăr principe căruia i se propune tronul Principatelor Române, după abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza, până în cei din urmă ani ai domniei sale, înainte de Marele Război. 
Adrian Cioroianu, Ambasador al României la UNESCO, în deschiderea evenimentului a înmânat diplomele și premiile pentru laureatele la Concursul de eseuri ”Destine culturale europene”, organizat de Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj. Premiantele - Adina-Mihaela Lilă, Mihaela Mădălina Gușatu, Elena Daiana Giorgi, Annemarie Mocioi și Ioana Irina Bărbulescu, sunt eleve ale Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu.

Wednesday, 25 May 2016 07:12

FESTIVAL ”ARGHEZI” - 36

Written by

Parcurs fotografic de la Festivalul Internațional de literatură ”TUDOR ARGHEZI”, 19 - 22 mai 2016

EDIȚIA cu nr. 36 

1. Premiul Naţional de literatură - OPERA OMNIA, pentru scriitori români şi titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Cărbuneşti:

1. Liviu Ioan Stoiciu (poezie),

2. Alex Stefanescu (istorie și critica literară)

            -premiile sunt acordate de Uniunea Scriitorilor din Romania

2. Premiul Tudor Arghezi, pentru Opera Omnia şi titlul de Cetăţean de Onoare, acordate unor scriitori de prestigiu din afara graniţelor ţării:

Xiao Xiao (China) și

Katika Kulavkova (Macedonia)

            -premiile sunt acordate de Consiliul Judetean Gorj, prin CJCPCT Gorj

3.  Premiul OPERA OMNIA atribuit unor scriitori de origine gorjenească: Ion Hirghiduș

            - premiul este acordat de Liga Culturală ”Fii Gorjului”

4. Premii pentru promovarea operei argheziene:

1. Silvana Depounti (Grecia)

2. Gabriel Grama (Grecia)

3. Attila Balazs (Slovacia)

4. Gyorgy Lipcsey (Slovacia)

5. Roxana Bauduin (Franța)

            - premiile sunt oferite de CJCPCT Gorj

6. Beatrice Bernadt (Israel) – premiul este oferite de Primaria Tg. Carbunești

 

5. Premiul OPERA PRIMA (volum de debut în poezie): Ungureanu Dorina/Kady Nicol (Mangalia),

pentru volumul Rațiune și Silicon, editura Junimea Iași, 2015, premiul este acordat de CJCPCT Gorj

 

 

6.  Secţiunea CUVINTE POTRIVITE, pentru volum de poezie în manuscris:

Liță Maria-Eliza (Târgoviște)

            - premiul este oferit de CJCPCT Gorj

 

7. SECŢIUNEA BILETE DE PAPAGAL, pentru grupaj de poezie:

 

Premiul ISârbu Ana-Maria (Buzău) – este acordat de CJCPCT Gorj

Premiul II și premiul revistei ”Orizont” Timișoara – Sibechi Vlad Ionuț (Fălticeni) – premiul, este acordat de Biblioteca Judeteana ”Christian Tell” Gorj

Premiul III Alexandru Drăgănoaia (Stolnici, jud. Argeș) –  acordat de Centrul Cultural ”Tudor Arghezi” din Tg. Cărbunești

MențiuneIakab Ela (Lugoj) – acordată de CJCPCT Gorj

 La această secțiune au mai fost acordate:

 

Premiul revistei ”Portal Măiastra” Tg. Jiu -  Cristina Voicu (Ploiești)

Premiul revistelor ”Noul Literator” Craiova și Argeș, Pitești - Teodora Vasilescu (Pitești)

Premiul revistei Carmina Balcanica – Enea Gela (Craiova)

 

8. Secțiunea Arghezologie: Ferenczes Istvan, Mircurea Ciuc, pentru volumul ”Arghezi/Erghezi” 2016

 

            - premiul este acordat de CJCPCT Gorj

Tuesday, 17 May 2016 14:11

“Europa, joacă-te cu noi!”

Written by


            Luni, 16.05.2016, Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj, Filiala pentru Copii a găzduit evenimentul “Europa, joac
ă-te cu noi! în cadrul activității În familie la bibliotecă. 11 familii - copiii și părinții au participat la un mod inedit de petrecere a timpului împreună, fie rezolvând cuvinte încrucișate, fie desenând sau ghidându-l prin labirint pe Mickey să găsească drumul spre iubita lui, Minnie și pe Jerry să găsească drumul spre cașcaval. Jocurile propuse participanților de către doamnele bibliotecare, au dovedit interes deosebit, conlucrare, atenție și bună dispoziție, înțelegând din acestea că protagoniștii s-au simțit ca acasă.

Monday, 16 May 2016 11:05

ÎnvățarE+, la Bibliotecă

Written by


În perioada 13-15 mai 2016, la Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj, Centrul Europe Direct Gorj, s-a desfășurat Cursul de InvatarE+, formare în procesul de design și de management al activităților de învățare pentru proiecte dezvoltate prin programul european de finanțare Erasmus+. La sesiunile cursului susținut de  formatorii Andreea Buzec și Marian Ancuta de la ANPCDEFP, au fost prezenți 16 participanți reprezentând Colegii, Licee, asociații și Biblioteca Județeană Gorj.

 


            
Programul ERASMUS+ sprijină acțiunile, cooperarea și instrumentele compatibile cu obiectivele Strategiei Europa 2020 și inițiativele sale emblematice, cum ar fi Tineretul în mișcare și Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă. De asemenea, programul contribuie la atingerea - prin intermediul metodelor deschise de coordonare - a obiectivelor cadrului strategic în domeniul educației și formării și ale Strategiei UE pentru tineret. Investiția în cunoștințe, aptitudini și competențe va aduce beneficii pentru persoane fizice, instituții, organizații și pentru societate în ansamblu, contribuind la creșterea economică și la asigurarea prosperității și a incluziunii sociale în Europa și nu numai.

Thursday, 05 May 2016 12:47

9 Mai 2016 - Ziua Europei

Written by

Friday, 29 April 2016 07:40

ANBPR: Expoziție de fotografii

Written by

Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România a lansat un proiect nou: Expoziţia anuală colectivă de ”Fotografii despre activitatea bibliotecilor publice”. Lucrările participante pot să fie vizionate virtual la adresa https://expozitiaanbpr.wordpress.com 

Scopul acestei expoziţii este acela de a arăta crâmpeie elocvente din contribuţia bibliotecilor la viaţa utilizatorilor şi comunităţilor. Se dorește, prin acest demers, crearea unei vizibilități mai accentuate a activităților din Bibliotecile publice și o prezență mai pregnantă a Asociației în spațiul public.

 

 

ANBPR doreşte să facă din această expoziţie un proiect port drapel al asociaţiei, care să  stimuleze inovaţia şi să devină un instrument de advocacy util bibliotecarilor. Pentru anul în curs, tematica fotografiilor vizează Campaniile de lectură, iar imaginile oferite de cele 22 de Biblioteci sunt destul de grăitoare despre desfășurarea de forțe ăn această direcție. S-au stabilit deja și subiectele ce vor intra în vizorul obiectivului fotografic: Adolescenţii şi biblioteca – 2017, Jocurile în biblioteci – de la ludoteci la jocuri video – 2018, Animaţia culturală – 2019, Educaţia nonformală la bibliotecă – cursuri pentru copii şi adolescenţi – 2020, Seniorii şi biblioteca.

 

 

Saturday, 23 April 2016 09:35

Candidați la fericire?

Written by

Scriitoarea Ileana Vulpescu, născută la Bratovoiești, în județul Dolj, cunoscută în special pentru romanul ”Arta conversatiei”, care a reușit sa ajungă best-seller înainte de 1989, s-a aflat vineri, 22 aprilie 2016, în orașul Târgu-Jiu, pentru a participa la evenimentul ”Candidați la fericire?/ Citiți o carte cu Ileana Vulpescu”, o acțiune mai amplă desfășurată de-a lungul a trei zile, în cursul cărora s-a marcat, în modalități din cele mai diverse, importanța contactului cu actul cultural. Joi, elevii Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” au fost pentru o zi librari la Librăria ”Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu, iar seara, la sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”, au fost protagoniștii Ceainăriei literare, într-o interesantă dezbatere cu tema ”Orwell, carte și film. Distopii, utopii…” 

Momentele dedicate romancierei au continuat vineri la Muzeul județean, cu o altă ”Ceainărie literară” – și muzicală, acolo unde participanții, alături de invitata de marcă, au ascultat muzică simfonică, jazz si folk, în interpretarea unui cvartet de coarde al Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu”, a pianistului Marius Tiriplică și a folkistului Cătălin Stepa. Seara de vineri s-a încheiat la Teatrul ”Elvira Godeanu”, mai întâi in fața teatrului, cu un spectacol stradal  conținând o adaptare scenică după texte ale scriitoarei Ileana Vulpescu, realizată de elevi ai C.N.T.V., mai apoi în sala de spectacole, acolo unde romanciera și spectatorii s-au întâlnit într-un dialog emoționant, prefațat de un excelent microrecital al pianistului Florin Berculescu. Sâmbătă, la Biserica ”Sfinții Apostoli”, s-a ținut o slujbă de Pomenire – Tedeum, închinată lui Romulus Vulpescu, Tatianei Stepa, lui Constantin Brâncuși și altor mari dispăruți.

Organizatorii evenimentului au fost Elena Roată, Elisabeta Gîlcescu, Dorina Cioplea, Elena Velțan. Regalul de evenimente artistice și literare a fost posibil prin implicarea mai multor instituții culturale și de învățământ sau a unor organizații nonguvernamentale: Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu – Centrul de Excelență Umană, Arta Conversației, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Biblioteca Județeană Gorj „Christian Tell” Târgu-Jiu, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu, Fundația Artego Umanitar. 

 

  

 

 

 

 

Visitors Counter

1142987
TodayToday1142
YesterdayYesterday2120
This_WeekThis_Week9331
This_MonthThis_Month45426
All_DaysAll_Days1142987
Top