POMPILIU MARCEA

 

Profesorul universitar, criticul şi istoricul literar Pompiliu Marcea, o mare personalitate a culturii române din veacul trecut s-a născut la 20 oct. 1928, în satul Colibași, comuna Ștefănești, județul Gorj (actual localitatea natală face parte din Comuna Scoarța). Fiul lui Ion Marcea si al Mariei (n. Andronie), țărani., urmează Școala primară în satul natal (1935-l942). În perioada anilor 1942 – 1950 a urmat cursurile Şcolii Normale din Tg-Jiu, iar în anul 1954 a absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea din Bucureşti. A fost un elev şi un student eminent. Pe întreaga perioadă de 19 ani de studii a luat numai premiul I, acesta fiind primul admis la toate examenele susţinute pe întreaga perioadă de şcolarizare, absolvind ca şef de promoţie atât Şcoala Normală cât şi Facultatea de Filologie din Bucureşti. A beneficiat pe parcursul studiilor universitare de bursă republicană, iar în anul 1968 a obţinut “într-un mod remarcabil” titlul de doctor în filologie, aşa cum spunea profesorul universitar doctor Constantin Ciopraga, critic si istoric literar, membru al comisiei de doctorat.

În anul 1950 este admis la Facultatea de Filologie a Universității din București, și devine licențiat în 1954. Cariera universitara o desfășoară la aceeași facultate: prof. univ. și șef al Catedrei de istoria literaturii romane. Doctorat in filologie (1967).

Lector de limba romana la Univ. din Paris (1963), Koln, Bonn, Aachen si Diisseldorf (1970-l973). Un timp a fost redactor la Editura pentru Literatura, apoi director la Editura pentru Literatura Universala (1964).

Debutează în Luceafărul (1958) cu o recenzie, colaborând apoi și la Gazeta literară. România literară, Scrisul bănățean. Viața Românească, Contemporanul, Săptămână, Ramuri, Amfiteatru, Flacăra, Cahiers roumains d'etudes littaraires, precum și la unele publicații din străinătate (Zeit und Kultur, Kurier der Bochum Universitat, Les amis de Pandit Istrati, Slovenske Pohlady).

Oper:

-          Debut în volum cu monografia Alexandru Sahia, București , Editura pentru literatură 1961

-          Ioan Slavici, viața și opera, București, Editura Pentru literatură, 1965;

-          Ioan Slavici, ediția a 2-a, revăzută și completată, Editura pentru literatură. 1968)

-          Convorbiri literare și spiritul critic, București, editura ”Minerva”, 1972;

-          Lumea operei lui Sadoveanu, București, Editura ”Eminescu”, 1976;

-          Umanitatea sadoveniană de la A la Z, București, Editura ”Eminescu”, 1977;

-          Ioan Slavici, ediția a 3-a, Timișoara, Editura ”Facla”, 1978

-          Trei decenii de istorie literară, treptele sintezei necesare, 20 p., București, 1978 (Universitatea din București, Cursurile de vară și colocviile științifice, Brașov 23 iulie 18 august 1978)

-          Lecturi fidele, eseuri București, Editura ”Cartea românească”, 1979

-          Varietăți literare, culegeri de articole, Craiova, Editura ”Scrisul românesc”,  1982

-          Mihail Sadoveanu, 100 de ani de la naștere 188p – 1980. București, Editura ”Cartea românească”, 1982. US din RSR.

-          Concordanțe și controverse, studii, București, Editura ”Eminescu”, 1983

-          Atitudini critice, București, Editura ”Cartea românească, 1985.

-          Convorbiri literare și spiritul critic. Momente și sinteze, București, Editura Europa Nova, 1995

-          A îngrijit și prefațat ediții din L.I. Mironescu (1959), Al. Vlahuta (1959), Al. Sahia (1960, 1961, 1964, 1971), I. Slavici (1960, 1965, 1970, 1975, 1981, 1987), Gr. Alexandrescu (1961,1967,1974), Mihail Sadoveanu (1961, 1962, 1977, 1981), I.L. Caragiale (1962, 1965), T. Vianu (1971), C. Hogaș (1982,1986).

A intocmit si prefatat antologia tematica National si universal (1975). Premiul „BP- Hasdeu" al Acad. Romane pe 1965, pentru monografia Ioan Slavici. Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti pe 1976, pentru volum Lumea operei lui Sadoveanu.

Visitors Counter

680369
TodayToday401
YesterdayYesterday1344
This_WeekThis_Week1571
This_MonthThis_Month26174
All_DaysAll_Days680369
Top