BUCURIA CURATĂ A VEDERII!

După consistenta apropiere în fiecare zi de Brâncuși, cunoscut nouă, târgujienilor, prin Tăcerea lui tăinuită pe o anume Masă și apoi devenită însoțitoare, mereu, spre Poartă, și convertită la infinit, ca o Coloană înrădăcinându-ne văzduhului – apropierea de alte transfiguratoare sculpturi (momente de descântare ale realității) înseamnă înfiorare plăcută și mirare. În obscuritatea spațiului din galeriile amenajate pentru a adăposti renumite opere de sculptură ale lui Constantin Brâncuși, de la Muzeul Național de Artă Timișoara, apar ca niște perle izvodite prin dialogul „Sfântului din Montparnasse” cu roca – o maieutică substanțială care duce la revelare. Iată că, Brâncuși s-a întors acasă, în România, metamorfozat în Prometeu, Măistră, Pește, Coloană… pentru că „geometria înaltă și sfântă a operelor sale tinde să-și taie drum spre absolut.” (Lucian Blaga).

Românul (despre care se spune că nu e în stare să-și prețuiască semenii de valoare), trebuie să facă un pelerinaj la expoziția din Timișoara întru re-cunoașterea celui care le-a dăruit vestea bună a sufletului său prin Artă – formă subtilă de a împărtăși din Sine, cu luare în seamă a sfatului: „Nu căutați formule obscure, sau mistere. Căci ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată. Contemplați lucrările mele până când le vedeți. Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut.” (Constantin Brâncuși)