Sunday, 07 May 2017 18:28

SĂRBĂTOAREA NARCISELOR

Written by
Rate this item
(0 votes)

 Vreme relativ frumoasă, dar extraordinarele narcise au alungat orice gând de supărare pe instabilitatea atmosferică. Lumina albelor petale ale florilor se întinde ca un voal peste iarbă și printre tufele de mărăcini, în spațiul numit cândva ”Poiana narciselor”. Sărbătoarea a căpătat mai mult aspectul unui moment de petrecere comună, cu de toate pentru toți, și mai puțin o împărtășire cu darul frumuseților inegalabile ale naturii. E drept, bucuria se poate manifesta prin multe moduri - melodiile interpretate de fanfara ”Armonia” Târgu-Jiu sau cîntecele interpretate de soliștii Ansamblului ”Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, dar obiceiul prost sau lipsa de bun simț își pun amprenta nu numai la nivel de dezapreciere a caracterelor umane, ci și la acela al deteriorării florei devenită monument al naturii, tocmai în ideea de a proteja ceea ce este prețios. Buchete de narcise - trofee ale inconștenței au fost smulse din mediul lor pentru placerea vremelnică a unor oameni cu puținătate. 

Altfel, o încântare sufletească orice excursie îndreptată către întîlnirea cu miracolul natural din mica împărăție a Narciselor, de la Preajba, localitate componentă a Municipiului Târgu-Jiu, din județul Gorj.


Read 164 times

Visitors Counter

203602
TodayToday387
YesterdayYesterday756
This_WeekThis_Week1042
This_MonthThis_Month16579
All_DaysAll_Days203602
Top